Povestea mea a început în luna iunie a anului 2018, aveam 21 de ani. Atunci am aflat pentru prima oară că urmează să fiu mămică. Fericită până în al nouălea cer, am început să împart cu bucurie vestea în stânga și în dreapta. La câteva luni de la acel moment, am aflat că vom avea un băiețel. Trebuia să-l cheme Patrick… A fost o sarcină foarte ușoară, fără grețuri, fără pofte, fără probleme din punct de vedere medical. Mergeam lunar la controlul ginecologic și totul părea că decurge normal. La începutul lunii februarie, am fost programată pentru cezariană pentru data de 20. Ne-am pregătit cum am știut noi mai bine pentru venirea micuțului.

Dimineața zilei de 12 februarie 2019 a fost una sumbră. Aveam obiceiul de a mă trezi foarte devreme, că nu mai puteam de foame, și micuțul omuleț era foarte activ. În acea dimineață însă nu am simțit deloc senzația de foame, iar bebelușul nu mișca deloc și nu reacționa la niciun stimul. Îngrijorată, mi-am sunat medicul, care era de gardă la spital și m-a chemat pentru a-mi face un ecograf. A fost momentul în care am primit cea mai dureroasă veste: micul prinț a ales să fie înger.

Nu știm exact ce s-a întâmplat, de ce a murit așa subit, noi rămânând cu o mulțime de semne de întrebare, cu un gol imens și cu frustrarea că nu am făcut mai mult, că nu am vizitat și alți medici.