Eu și soțul meu ne-am dorit foarte mult un copil. După câteva luni de încercări, am rămas însărcinată. A fost o fericire maximă. La primul control am primit vestea că sarcina este cu risc, având un hematom mare care amenința sarcina. Repaus total la pat și controale foarte dese la medic, stat prin spitale, dar nu a contat nimic, mi-am dorit mult copilul și am acceptat orice injecție, perfuzie, fără nici cea mai mică durere. La un control, medicul a observat că bebelușul a stagnat 2 săptămâni. Am mers iar la Timișoara pentru o serie de investigații și controale și proceduri, am făcut tot ce a ținut de noi să protejăm sarcina și să o duc la bun sfârșit, chiar dacă medicii mi-au spus că șansele sunt relativ mici de a duce sarcina la bun sfârșit. Am refuzat și am spus că noi facem toate investigațiile posibile și iau toate medicamentele din lume doar să fie bebelușul bine, îl doream atât de mult!

Într-o zi de sâmbătă, în ianuarie 2016, m-am simțit foarte rău, cum nu am fost niciodată. Am mers de urgență la medic, unde, din păcate, mi-a spus că sarcina este oprită din evoluție. Sarcina avea 16 săptămâni, iar eu 29 de ani. Inițial am crezut că visez și că mă voi trezi. A fost îngrozitor ce a urmat. Am stat în spital pentru a elimina sarcina natural, dar corpul meu a refuzat asta, iar eu nu voiam să îl las pe băiețelul meu, Șerban, să plece de la mine. Într-un final, după 3 zile de chin din toate punctele de vedere, am fost dusă în sala de operație. Când m-am trezit din operație, am simțit că mor pentru că l-am pierdut pe Șerban.

Au urmat niște zile, săptămâni, luni groaznice din punct de vedere emoțional și psihic. Nu doream să văd copii, gravide, nimic. Nu mai vroiam să mai încerc să rămân însărcinată. Într-un final, când am simțit că efectiv nu mai pot, am mers la terapie, unde m-am redescoperit, unde am învățat să mă iubesc și să am curaj, după un an, să încerc din nou să rămân însărcinată. Am rămas însărcinată foarte repede, o sarcină fără probleme, o perioadă frumoasă, dar întotdeauna m-am simțit în gardă să nu pățească ceva sarcina. Am născut o fetiță perfect sănătoasă, în câteva zile împlinește 4 ani și este minunea noastră. Primul meu copil va rămâne întotdeauna în sufletul meu și îl voi iubi mereu, chiar dacă nu am ajuns să îl strâng în brațe. Datorită lui îmi îndeplinesc visul din adolescență, acela de a studia psihologia, și acum îmi doresc să ajut părinții și mamele care trec prin ce am trecut noi.