A trebuit să o nasc la 22 de săptămâni. Corpul meu nu m-a ascultat, copilul meu, Andreea Georgiana, nu a mai așteptat. Am rămas cu tot ce rămâne unei mame: dureri, sângerări, lactație din belșug, depresie post-partum, dar… fără copil.

Am trăit stări de șoc, singurătate, neputință, negare, vinovăție față de mine și față de partener, față de toți cei care îmi spuneau să fiu tare, că trece și să nu mai plâng, să fiu sigură că mai vine unul curând, fără să îmi știe povestea, negându-mi nevoia de a plânge și de a-mi purta doliul așa cum simt.