A fost o sarcină obținută destul de ușor. Mergeam la un medic renumit, cotat bine la noi în oraș. Într-o duminică am început să am dureri. Durerile au fost mai intense luni dimineața, am scris medicului, l-am sunat, dar nu a răspuns deloc. Ca o inconștiență, m-am dus la job și am trăit cu impresia că ar fi normale durerile (citisem pe net că ligamentele dau dureri).

Aveam colul deschis și sacul în vagin. Nu prea am înțeles ce se întâmpla. Știu că a durat enorm până m-au internat și aveam dureri groaznice. M-au dus sus în sala de travaliu, fără multe explicații, și am primit medicamente pentru oprirea contracțiilor.

Am născut-o într-o zi de marți, după-amiază, pe Sofia, o fetiță de 375 de grame. Am leșinat de dureri, nu știu cum am ajuns pe masa de naștere, iar medicul meu mă părăsise, nu a participat. Am născut cu medicii de gardă, niște tineri. Întreg personalul medical mi s-a părut rece, lipsit de empatie. Au aruncat fătul într-o găleată, într-o pungă de gunoi. M-au și întrebat dacă doresc să îl văd. Eu mă trezisem într-un coșmar, mi se părea ireal. După naștere, placenta nu s-a desprins și medicii au intrat în panică. Mi-au explicat că îmi vor face anestezie și voi fi chiuretată. Singurul și unicul care a fost blând și calm a fost anestezistul. În rest, nicio urmă de bunătate și empatie. Niște roboți sictiriți și săturați. Nu o să uit niciodată cum a zis doctorița mea: „Hai, lasă, că în 3 luni rămâi iar gravidă și la anul, pe vremea asta, o să naști.” De parcă pierdusem un telefon.

Mi se părea un vis urât, eram incapabilă să îmi dau seama ce se întâmpla cu mine. Nu pot nici acum să înțeleg de ce ni s-a întâmplat nouă. Am căutat luni de-a rândul o explicație medicală. Autopsia fătului nu a raportat nimic. Era perfect. Dacă medicul meu m-ar fi chemat la un consult, probabil nu se întâmpla asta. E și vina mea că am fost ignorantă.”