C., 31 ani – 8 săptămâni

La începutul anului 2020, am simțit că ceva se întâmplă cu mine. Mi-a fost rău, eram amețită, aveam poftă de mâncare. I-am zis soțului că îmi întârziase menstruația și că nu mă simt prea bine. El a insistat să fac un test de sarcină. I-am urmat sfatul, testul într-adevăr a ieșit pozitiv, eram atât de bucuroasă și de entuziasmată, plângeam, râdeam, în câteva minute am trecut prin toate stările. Am fugit repede la el și i-am arătat, atât de fericit a fost…

Mi-am făcut programare la ginecolog, aveam deja 6 săptămâni de sarcină. Doamna ginecolog îmi dăduse o serie de analize să le fac și să mă întorc peste 2 săptămâni la ea. Zis și făcut. În după-amiaza zilei de 11 februarie am mers la control cu rezultatele analizelor. Rezultatele analizelor erau relativ bune. În acea zi i-am auzit și inimioara cum bătea, parcă pluteam. Nu îmi venea să cred că voi deveni mămică. Doamna doctor îmi zisese că trebuie să merg și la cardiolog (cel mai probabil din cauza rezultatelor analizelor) și că săculețul lui bebe e un pic mai mic decât ar trebui să fie. Am zis că e timp, până la următorul control (aproximativ peste 3-4 săptămâni) și o să merg și la cardiolog. A doua zi am mers la muncă, ajunsă acolo îi zic colegei mele că mă simt rău. Eram amețită, stări de leșin. Îl sun pe soț să vină după mine (anunț la lucru că plec la un control, că nu mă simt bine deloc). Pe drum spre Timișoara, îi zic soțului ce facem? Unde mergem, fiind miercuri și ginecologul meu nu lucra în acea zi. El zice, haide să sunăm la cardiolog să vedem care e problema acolo. Am căutat un cardiolog bun, am mers, acolo am nimerit o doamnă doctor foarte finuță, vorbea așa de calm, de mă liniștea doar prin simplul fapt că vorbea cu noi. I-am explicat că sunt însărcinată în 8 săptămâni (aveam deja) și că totuși nu înțeleg de ce medicul ginecolog mi-a zis să consult un medic cardiolog. Această doamnă (medic cardiolog), văzându-mă „disperată” că nu eram eu în clar și îi puneam multe întrebări, mi-a zis: „Dar nu doriți să mai cereți o părere la un alt medic ginecolog să vedeți ce vă spune?” Eu am zis: „Ba da…” Ea zice: „Haideti doamnă, că vorbesc eu cu un medic foarte bun de aici din zonă (spunându-i numele). Am știut că e foarte bun (și greu se ajunge la el), am zis ok, dacă poate să mă ia, da, vreau să văd ce îmi spune”.

Ajungând acolo (eu cu soțul meu), ne punem frumos la biroul lui, cu dosarul cu ecografia (că sunt însărcinată). El îmi spune să stau liniștită, că totul e ok, că a mai avut mămici cu gemeni cu sacul mic și că bebelușii au avut unde să se dezvolte. Mi-a plăcut cum mi-a vorbit, mi-a răspuns la toate întrebările, atât ale mele cât și ale soțului. Am zis că vreau să rămânem la el, dacă ne poate lua, și să nasc cu el. El a zis că nu e ca doamna doctor la care merg eu (adică el nu poate sta atât la povești și să îmi spună la fiecare control atâtea). Pentru mine personal, doamna doctor ginecolog la care merg e foarte bună, să rămân la ea. Am rămas cu un gust amar când mi-a spus că el nu poate la fiecare control să îmi răspundă mie la toate întrebările. Am dat să ne ridicăm să plecăm. Soțul i-a zis: „Domnule doctor, dacă tot am ajuns la dvs., nu doriți să îi faceți și un consult să stăm liniștiți până la următorul control?” (El făcându-ne din vorbe că totul e bine, să mergem acasă liniștiți). Între timp, l-a sunat doamna cardiolog să întrebe dacă am ajuns la dânsul. Eu deja începusem să mă dezbrac, m-am pus pe pat, el fiind cu aparatul ecograf pe burtică. I-a zis doamnei doctor: „Te sun imediat, că e o problemă”. Atunci m-am gândit că problema ar fi la mine, că trebuie să merg la cardiolog înapoi (eu la asta mă gândeam). A închis telefonul și mi-a zis: „Sarcina e oprită din evoluție”. Eu am zis: „Domnule doctor, nu are cum, aseară i-am auzit inimioara, vă rog, mai uitați-vă o dată!” Și insistam. El vedea că eu urlu, am început să plâng și insistam să se uite mai atent. Mi-a pus să îi aud inimioara. În momentul acela am simțit că s-a rupt ceva în mine (efectiv nu pot descrie în cuvinte), mi se părea ireal. Ccu câteva ore înainte (marți seara fusesem la control și i-am auzit inimioara), și acum am văzut o linie orizontală pe ecran și un sunet exact ca în filme. Am ieșit urlând de acolo. Stăteam în fața cabinetului, în brațele soțului meu, urlam și eu și el, ziceam: „Acum ce facem?” Nu ne venea să credem că ni se întâmpla nouă așa ceva. Ne-a lăsat numărul lui de telefon să îl sunăm (după ce ne liniștim), ca să îmi facă programare pentru chiuretaj. A fost cel mai urât 14 februarie al nostru.

Am avut o perioadă amândoi, când vedeam reclama la TV cu bebeluși, pampers, tot ce ține de copil, imediat mutam (și plângeam). A fost foarte greu. Au trecut câteva luni bune, până când am hotărât că „suntem pregătiți” să zic așa din nou pentru a rămâne însărcinată. În octombrie 2020, am mers la control, eram însărcinată, cu frică ne bucuram de această veste. Am zis că trebuie să fim pozitivi. Coincidență sau nu, ziua în care mi s-a spus că am rămas însărcinată era data la care eu trebuia să nasc sarcina pierdută, am zis că Dumnezeu așa le face încât să fie totul bine până la final.

Alte mărturii

Leave A Comment