De când mă știu, mi-am dorit să fiu mamă. Cu naivitatea unui copil care vedea bucuria și iubirea din acea etapă. La prima sarcină aveam 26 de ani. Într-o zi de martie, am văzut pentru prima dată un test de sarcină cu două liniuțe. Am fost atât de fericită! M-am programat și la ecografie, iar medicul mi-a confirmat că aveam deja 5 săptămâni. Mi-a spus să revin la control peste 2-3 săptămâni pentru a-i auzi inimioara. În aceste 3 săptămâni am fost atât de fericită. Știam că există multe femei care pierd sarcini, dar nu am crezut că voi fi una dintre ele.

Din păcate, vestea că sarcina s-a oprit în evoluție m-a luat complet pe nepregătite. Medicul mi-a povestit despre posibilitatea de a permite corpului să elimine singur sarcina, lucru care s-a întâmplat într-o seară de vineri, pe 15 aprilie, cu contracții și dureri cum nu am mai avut niciodată. Au fost, cred, fizic, cele mai dificile 5 ore din viața mea. Dar, spre surprinderea mea, când s-au terminat, mă simțeam epuizată, dar pe de altă parte, orice durere dispăruse, parcă nici nu fusese nimic. Mereu am crezut că aș fi avut un băiat, pe care l-aș fi numit Eduard Andrei.

A doua zi a fost atât de soare și frumos, iar totul înverzea, și nu se potrivea deloc vremea cu starea mea interioară.

După această pierdere, o perioadă nu am vrut să mai rămân însărcinată pentru că simțeam că nu sunt vindecată. Așa că abia după 2 ani, în toamna lui 2017, am luat decizia cu soțul meu că suntem pregătiți să primim un nou suflet în familia noastră.

Pe 13 ianuarie aflam că bebe e deja în burtică. Bucurie imensă în familia noastră! Totul părea să fie bine și, pentru că jobul era destul de solicitant, urma să intru în concediu de la începutul trimestrului 2.

Din păcate, o altă veste m-a luat pe nepregătite. La controlul de 13 săptămâni, doctorul mi-a spus că i se pare că bebe are o malformație și recomanda întrerupere imediată. M-a șocat vestea, dar am mai cerut părerea și altor medici. Unul dintre ei mi-a arătat în 3D și mi-a explicat ce înseamnă anencefalia și de ce bebelușul nostru nu avea șanse nici măcar să ajungă la termen. A fost o veste devastatoare și am avut nevoie de aproape 2 săptămâni pentru a putea accepta chiuretajul.

Experiența chiuretajului a fost mai dificilă decât procesul natural de la prima pierdere. Și fizic, și emoțional, mi-am revenit mai greu. Abia după ce am conceput un program de vindecare a pântecului prin iertare și am început să ajut și alte femei să se vindece, am reușit să simt că sunt vindecată.