D., 31 ani – 37 săptămâni

S-a întâmplat în urmă cu un an. Era un copil mult dorit și așteptat, se numea Milan (nume pe care nu am mai putut să-l scriu și să-l rostesc decât în minte).

Sarcina a decurs perfect până la 31 de săptămâni, când, într-o zi toridă de vară, ajung în fața ușii și văd picături de sânge pe jos. Am simțit o ultimă mișcare a lui în burtă și de atunci nimic, doar mult sânge peste tot. Pe ambulanță mi-am dat seama că nu mai mișca, dar totuși am sperat. Ajunsă la spital, la primul eco, mi-au spus că, din păcate, inima nu-i mai bate.A fost cel mai greu moment din viața mea, urlam pe acel pat spunând „Nu, nu!” deși în jurul meu erau vreo 6-7 cadre medicale. Apoi a mai apărut un doctor care mi-a spus sec: „Întrebarea este: vrei să facem cezariană sau să-l naști natural?” Am răspuns că nu știu, eu știam mereu că voi face cezariană când va fi momentul. Ei mi-au recomandat să nasc natural și așa am făcut.

După un travaliu indus, despre care nu știam nimic, după 8 ore de când ajunsesem la spital, l-am născut pe Milan, care avea 2 kg, iar eu doar 50. Nu am ridicat privirea să-l văd, așa am simțit atunci să fac. Mi-l imaginez și acum cum arăta, simt că semăna cu tatăl lui. Doctorii m-ar fi lăsat să-l văd. Diagnosticul: decolare prematură de placentă. Ei spun că se întâmplă foarte rar, din senin, fără o cauză anume. Doctorul meu chiar mi-a spus că o dată la 5 ani vede așa ceva.

Apoi a urmat întrebarea dacă vreau să-l iau acasă sau să-l înhumeze. Am ales a doua variantă pentru că nu puteam să-l văd în sicriu. A doua zi am plecat acasă și mi s-a spus că a treia zi va trebui să-i fac certificatul pentru înmormântare, ceea ce am și făcut. Eram în salon, eu, la 36 de ani, fără copil și încă două fete de 17, respectiv 21 de ani, cu copii, pe care le-au adus în salon. A doua zi intra în salon o altă asistentă care ne întreabă dacă am fost la copii, iar eu i-am răspuns: „Eu nu am copil!” Moașei cu care am născut chiar îi mulțumesc pentru ajutorul acordat.

După 6 luni de ajutor psihologic, am început să-mi revin din starea de anxietate în care intrasem și să văd din nou bucurie și speranță.

Certificatul de autopsie arată că era perfect sănătos și nici placenta nu a avut nicio problemă.

Alte mărturii