A fost o sarcină perfectă, fără probleme, până când într-o dimineață de 27 decembrie nu l-am mai simțit. La spital m-au asigurat că bebe e bine, activ, că e mai mare și nu o să-l mai simt așa bine. M-au liniștit încât am crezut că o să vină mai devreme, având 36 de săptămâni. 28 decembrie a fost o seară liniștită, cu picturi pe burtică, poze lângă brad, hăinuțe spălate și pregătite. Le analizam și mi-l imaginam în toate. Am făcut o vizită la baie și dopul gelatinos era pierdut. După 2 minute de stat în pat am simțit că mi se dezlipește ceva din interior și curge apă, care s-a dovedit a fi sânge. În 15 minute eram la spital, cu toți doctorii care nu îmi spuneau nimic, doar analizau burta ecografic. Am întrebat: „Bebe e bine?” Doctorul de gardă mi-a răspuns că nu e bine deloc.

Așteptam în sala de nașteri să îmi facă pregătirea pentru cezariană, moment în care intră doctorul întrebând: „Ce caz avem aici?” O asistentă răspunde timid: „Avem o gravidă cu făt mort.” Am intrat în șoc, adormind și trezindu-mă când totul se încheia pentru mine. Am plâns când m-am trezit, am întrebat dacă era frumos. Nu putea nimeni să se uite la mine. Vorbele de genul „O să faci altul” m-au făcut vulnerabilă, furioasă, iar faptul că nu m-au lăsat să îmi văd copilul mi s-a părut cel mai crud lucru. Nici nu mi-au trimis un psiholog, deși am cerut. Au considerat că dozele de Diazepam mă ajută mai mult.

Am stat 7 zile internată și sedată, căutând un răspuns la ceea ce s-a întâmplat. Am primit unul sec: „Hematom retroplacentar cu decolare prematură de placentă, din păcate se mai întâmplă, rar și din păcate nu se cunosc cauzele.” Am ieșit din spital o mamă cu brațele goale, cu iubire invizibilă pentru copilul ei, cu speranța că voi afla răspunsuri.

Au trecut 3 ani și jumătate, doare la fel și mi se taie respirația. Îmi lipsește copilul meu, toate visele cu el, tot ce mă putea împlini ca femeie. Mi-e dor și mă doare când privesc alți copii și alte femei însărcinate, mă închid în cameră și plâng, mă ridic, îmi iau masca și plec în lume! Îmi mai alin zilele privind pozele cu noi și ecografiile în video.

Îmi va fi dor de tine atât timp cât amintirea rămâne, o eternitate…